SUPA DE ROSII CU OREZ

SUPA DE ROSII CU OREZ.

Ingrediente:

Oase de vaca 1 kg, morcovi 100 g, patrunjel 50 g, telina 100 g, ceapa 100 g, ulei 100 g, orez 75 g, rosii 1 kg, zahar 25 g, verdeata 1 leg, sare.

 

            Mod de preparare:

Oasele se sparg, se spala si se pun la fiert, având grija ca în timpul fierberii sa se spumeze cât este nevoie. Zarzavatul de supa si ceapa se taie felii si se calesc în ulei, timp de circa 20 min, apoi se stinge cu apa. Dupa ce oasele au fiert 3 – 4 ore se adauga zarzavatul si se lasa sa fiarba înca o ora apoi se strecoara. Rosiile se taie bucati si se lasa sa fiarba în sucul lor. Dupa ce s-au muiat bine se paseaza printr-o sita sau pasoar. Se amesteca cu supa de oase, se pun din nou la fiert si se adauga orezul fiert separat. Se potriveste gustul cu zahar si sare, iar la servit se adauga verdeata tocata.