Ciorba ruseasca

Ciorba ruseasca
Ingrediente:

pentru 500 g de carne se iau 300 g sfecla rosie, 200 g varza proaspata,
200 g zarzavat(morcov si patrunjel), ceapa, 3-4 cartofi, 2 linguri bulion
de rosii sau 100 g rosii proaspete, 2 1/2 litri apa, 1 lingura otet si 1
lingura zahar

Mod de preparare:

Se prepara o supa de carne. Se taie pai sfecla rosie, morcovi, patrunjel
si ceapa si se pun intr-o oala. Se adauga rosii proaspete sau bulion,
otet, zahar si putina supa de carne grasa. Se pune capacul si se lasa sa
fiarba inabusit. Legumele trebuie amestecate ca sa nu se prinda de fund,
adaugind, daca este nevoie, cite putina supa de carne sau apa. Peste 15-20
minute se pune varza tocata marunt, se amesteca totul si se lasa inca 20
minute sa fiarba inabusit. Apoi legumele se sting cu supa de carne
pregatita, se pune piper, foi de dafin, sare, se adauga dupa gust putin
otet si se fierb pina cind sint complet gata. In timpul fiertului se
adauga cartofi intregi sau taiati in lungime. Se taie rosii proaspete in
felioare si se pun in ciorba cu 5-10 minute inainte de a fi gata. Cind
ciorba este gata se poate pune, in afara de carne, sunca fiarta,
crenvursti, cirnati. Cind se serveste la masa, ciorba se drege cu
smintina. Pentru a da culoare ciorbei, se poate prepara zeama de sfecla
rosie. In acest scop se taie felii o sfecla rosie, se adauga 1 pahar de
supa de carne fierbinte, o lingurita de otet si se pune pentru 10-15
minute la foc mic pina da un clocot. Dupa aceea, zeama se strecoara si se
toarna in ciorba inainte de a se servi la masa.