CIORBA DE RATA CU ZEAMA DE VARZA

CIORBA DE RATA CU ZEAMA DE VARZA.

Ingrediente:

Carne de rata 500 g, morcovi 150 g, patrunjel 50 g, telina 100 g, ceapa 100 g, ulei 100 g, fasole verde 100 g, ardei grasi 100 g, cartofi 200 g, rosii 300 g, zeama de varza 1 l, patrunjel verde 1 leg, leustean verde 2 leg, sare.

 

            Mod de preparare:

Carnea de rata se taie în bucati si se pune la fiert în apa cu sare si se spumeaza cât este necesar. Zarzavatul se taie julien, iar ceapa se toaca marunt si se calesc împreuna în ulei, apoi se adauga la carne. Ardeii grasi se taie cubulete, fasolea verde se rupe în doua, iar cartofii se taie în cuburi mici si se pun la ciorba. Când carnea este fiarta se adauga rosiile curatate de coaja si seminte si taiate în cuburi si se acreste ciorba cu zeama de varza. Se potriveste gustul de sare, iar la sfârsit se pune verdeata tocata marunt.